Imaginile dezastrului provocat de ploile torențiale cu grindină: Case, mașini, drumuri și fântâni au fost afectate de apele învolburate

Data publicării:
inundatii
Vremea extremă și ploile torențiale cu grindină fac ravagii în mai multe județe din țară. Foto: Captură video

Vremea extremă și ploile torențiale cu grindină fac ravagii în mai multe județe din țară. Case, mașini, drumuri și fântâni au fost afectate de apele învolburate. Iar în Caraș-Severin un bărbat a murit și un altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de un fulger. Grindina de mari dimensiuni a produs pagube însemnate și în culturile agricole.

Un drum și câteva locuințe au fost inundate de viitură în comuna Traian din județul Bacău. Trei mașini care erau parcate au fost luate de ape, iar circulaţia a fost restricţionată. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuarea apei.

Tot din cauza unei viituri, podul peste râul Săsar, de pe varianta de ocolire a Municipiului Baia Mare, s-a surpat, iar circulația a fost deviată.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR: Deteriorarea acestui pod este cauzată de creșterea nivelului apei, debitelor bruște ale apei, care au afectat, practic, stabilitatea acestui pod. Mâine un expert va fi acolo pentru a face expertiza dar, pentru a începe expertiza, o expertiză va putea fi realizată doar după ce scade nivelul apei. Luăm deja în calcul montarea unui pod metalic provizoriu.

Bărbat lovit de fulger. A murit pe loc

În județul Caraș Severin, doi bărbați care erau în drumeție pe Muntele Mic au fost loviți de fulger. Unul a murit pe loc, iar celălalt este internat la spitalul din Caransebeș.

O viitură puternică a lovit și comuna Alimpești, din Gorj.

Bucăți de gheață, de mărimea unei mingi de ping-pong, au distrus livezile și grădinile în Dâmbovița. La Dragodana, șoseaua a fost acoperită cu un strat gros de grindină.

Ploi torențiale, străzi inundate

Ploile au făcut prăpăd și în Arad. Canalizarea n-a mai făcut față debitului mare de apă, iar străzile s-au transformat în lacuri.

În Galați, mai multe gospodării au fost inundate.

Și în Cluj-Napoca, ploaia torențială a inundat mai multe străzi.

Și în Mureș, pompierii au fost chemați să intervină pentru evacuarea apei din gospodării.

Și în Constanța a căzut grindină.

Iar, pe A1, traficul a fost îngreunat. Plasa de protecție de la un pod aflat în constructie a fost luată de vânt.

Probleme din cauza ploilor puternice au fost și în Vaslui.

Meteorologii au emis alerte de furtuni în jumătate de țară. Vremea se va răci în perioada următoare, iar temperaturile vor fi cuprinse între 12-18 grade Celsius.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce este sporul de antenă şi cine beneficiază de bani în plus la salariu? Cuantumul poate ajunge la 15% din...
Digi FM
O femeie a fost prinsă la furat lavandă de două ori, în mai puțin de o oră, în Sectorul 6 din București. Ce...
Pro FM
Justin Bieber rupe tăcerea: „Nu-mi mai cereți să mă vindec. Știu că am probleme”. Mesajul postat de artist pe...
Film Now
Fiul lui Jason Momoa debutează în actorie în Dune 3. La doar 16 ani, Nakoa-Wolf va juca alături de tatăl său...
Adevarul
Final neașteptat de vacanță în Turcia pentru o familie de români: „Mi-au zis că este o lege nouă, de câteva...
Newsweek
Schimbări majore la Casa de Pensii. Pensionarii care au cerut recalcularea vor lua banii mai repede
Digi FM
Ce le-a cerut Călin Georgescu susținătorilor săi după ce i-a anunțat că a fost amendat cu 200.000 de lei de...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela Anderson, chimie evidentă cu Liam Neeson, în The Naked Gun. Scena surprinzătoare din TRAILER: "Ne-am...
UTV
Anca Țurcașiu și Călin Șerban, legământ de iubire pe viață: și-au tatuat un cuvânt care le unește numele