Orașul cu cele mai scumpe taximetre din țară. Tariful a crescut la 2,68 lei/km

Data actualizării: Data publicării:
masini de taxi_digi24_octombrie 2015 (2)

Oradea a devenit oraşul cu cel mai scump serviciu de taximetrie din ţară. Tariful minim a ajuns la 2 lei şi 68 de bani pe kilometru, după ce administraţia locală a fost de acord cu solicitarea companiilor de a majora preţurile cu 40 de bani. Taximetriştii spun că această măsură era obligatorie după scumpirea carburanţilor. Speră, totuşi, că noile tarife nu le vor reduce numărul clienţilor.

Din 15 mai, taximetriştii orădeni aplică noile preţuri, cu 40 de bani mai mari decât până acum. Astfel, tariful pe timp de zi a crescut de la 2 lei şi 28 de bani la 2 lei şi 68 de bani pe kilometru. Tariful pe timp de noapte a ajuns la 2 lei şi 88 de bani, iar cel pentru curse în afara localităţii a ajuns la 3 lei şi 28 de bani.

"Se fac calcule legat de toate preţurile şi costurile per kilometru. Deci aşa le calculăm, iar comparativ cu preţurile cum au crescut cu toate cele de la redevenţă, de la impozite, de la asigurări şi absolut tot, acolo suntem", spune Camelia Dulca, reprezentanta unei firme de taximetrie.

"Se scumpeşte combustibilul - dacă nu în fiecare zi, tot la 2-3 zile se scumpeşte combustibilul - şi atunci nu avem ce să facem", confirmă un taximetrist.

"Pentru că preţurile au crescut, cheltuielile operaţionale au crescut, la fel şi preţul combustibilului, companiile de taxi au considerat că este justificată această majorare pe care Primăria le-a aprobat-o", susţine Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Majorarea tarifelor de taximetrie este comentată diferit de orădeni.

"E destul de mare, mai ales pentru salariile noastre."

"Orice plată care e în plus e în defavoarea celui care circulă şi probabil că nu sunt puţini cei care circulă cu taxiurile."

"- Pentru mine nu e mult, ce să zic.
- Să câştige şi ei (taximetriştii - n.n.)?
- Da, normal, că doar nu din plăcere fac asta, ci ca să trăiască şi ei."

După această creştere a tarifelor, Oradea a devenit oraşul cu cel mai scump serviciu de taximetrie din România. În timp ce în Capitală clienţii plătesc un leu şi 60 de bani pentru fiecare kilometru, "la Braşov un kilometru parcurs cu taxiul costă 1,99 de lei, la Timişoara - 2,19 lei la Cluj - 2,30 de lei, iar constănţenii plătesc 2,60 de lei", a detaliat Claudiu Mihuţ, jurnalist Digi24 Oradea.

Paradoxal, scumpirea tarifelor le-a adus cheltuieli în plus taximetriştilor.

"Ceasul l-am schimbat cu 70 de lei acolo la firma care se ocupă de asta, plus apoi 10 lei abţibildurile, lista de tarifuri - 7 lei, plus ştampila de la primărie care o pun pe tarife - 15 lei."

Actualul tarif este mult sub plafonul de 4 lei pe kilometru stabilit în 2009, printr-o hotărâre a Consiliului Local Oradea. Ultima majorare a fost făcută acum trei ani. În reşedinţa Bihorului au licenţă 880 de taximetre, asigurate de patru companii.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Stațiunile românești care renasc din ruină și nepăsare. 5 exemple din comunism care readuc speranță...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Raluka, adevărul despre relația cu iubitul cu 20 de ani mai mare: „E singurul care m-a liniștit. Mi-a arătat...
Film Now
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Bruce Willis. Fiica actorului, Rumer, a rupt tăcerea: „Simt o...
Adevarul
Reînarmarea poate aduce prosperitate României. Expert: „Cândva am aplicat cu succes asta”
Newsweek
Pensie specială de 25.000 lei la 45 ani. Pensionari cu zeci de ani de muncă iau 1.281 lei. De ce?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să fenteze taxa de bagaj la avion. Trucul ingenios care i-a făcut să râdă și pe...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Richard Gere și soția, într-o imagine rară cu băieții lor. „Sunteți un exemplu minunat pentru copiii voștri”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills