Incendiul din clubul de noapte din Macedonia: 34 de persoane au fost trimise în judecată

Data publicării:
NIGHT CLUB FIRE
Incendiu într-un club din orașul Kocani, aflat în Macedonia de Nord. Foto: Profimedia

Parchetul general din Macedonia de Nord a anunţat vineri trimiterea în faţa unui judecător a 34 de persoane, printre care foşti miniştri şi înalţi funcţionari, în cadrul anchetei privind incendiul izbucnit într-un club de noapte din Kocani (est) în luna martie, informează AFP și Agerpres.

Incendiul s-a declanşat în noaptea de 15 spre 16 martie, în timpul unui concert de hip-hop, provocând moartea a 62 de persoane şi rănirea a peste 200, majoritatea tineri.

Clubul era supraaglomerat - circa 650 de persoane -, iar ancheta a scos la iveală multiple încălcări ale normelor de siguranţă pe fondul corupţiei.

„Astăzi a fost depus un rechizitoriu la tribunalul de primă instanţă din Kocani împotriva a 34 de persoane fizice şi trei entităţi juridice pentru fapte penale care au pus în pericol viaţa, integritatea fizică a persoanelor şi bunuri materiale”, a declarat procurorul Ljupco Kocevski.

Printre acuzaţi se află proprietarul clubului de noapte, foşti miniştri, primari şi înalţi funcţionari.

A fost încălcată aproape întreaga legislaţie referitoare la exploatarea unui club de noapte, a adăugat procurorul, menţionând în special numărul insuficient de extinctoare şi de ieşiri de urgenţă, precum şi existenţa unor licenţe falsificate.

Toate persoanele trimise în judecată „aveau autoritatea şi competenţele legale de a preveni tragedia (...) dar nimeni nu a făcut-o”, a explicat Kocevski.

„Ignorarea procedurilor de siguranţă de către numeroase persoane şi instituţii a contribuit la consecinţe extrem de grave” şi a împiedicat „salvarea a 62 de vieţi tinere”, a estimat el.

Într-o anchetă separată desfăşurată de biroului procurorului pentru investigarea infracţiunilor de criminalitate organizată şi corupţie, 13 poliţişti şi funcţionari au fost arestaţi joi.

De săptămâni întregi, părinţii şi apropiaţii victimelor organizează proteste săptămânale pentru a cere autorităţilor să investigheze şi responsabilitatea forţelor de poliţie.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti păcălit pe litoralul românesc să dai mai mulţi bani pe şezlong? Preţurile exagerate uimesc românii...
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, în robă, alături de mama ei, după ce a absolvit a doua facultate la 43 de ani. Cum a...
Pro FM
Fiul lui Cher, Elijah Blue Allman, spitalizat de urgență după o supradoză: „Este norocos că a supraviețuit”
Film Now
Dakota Johnson, val de critici despre industria de la Hollywood: „Totul e un haos!” Artista, revoltată de...
Adevarul
„Unde e Lada?”. Tatăl unui soldat mort în Ucraina a fost răsplătit de oamenii lui Putin cu un cuptor cu...
Newsweek
Sprijin la pensie. Cardul de alimente se încarcă în iunie sau în iulie? Ce spune, oficial, Guvernul?
Digi FM
Brad Pitt, de mână cu iubita sa, la restaurant în NYC. Ines de Ramon, șic într-o rochie mini. Alături de ei...
Digi World
Ce efecte negative au dușurile foarte fierbinți. Avertismentul medicilor și sfaturi pentru temperatura ideală...
Digi Animal World
„Elefantul fantomă”, filmat pentru prima dată după cinci ani în Senegal: „Ar putea fi ultimul”
Film Now
Filmul care debutează remarcabil în box office-ul nord-american, în timp ce „M:I8” trece de 500 milioane...
UTV
Andreea Esca, ca în anii ’80! Apariție-surpriză în „uniformă” la reuniunea de 35 de ani de la liceu