Restricții ca în pandemia de COVID-19 din cauza poluării, în Pakistan. Copiii sunt cei mai expuși la bolile generate de smog

Data publicării:
lahore smog
Cea mai populată provincie din Pakistan, Punjab, a interzis aproape toate activitățile în aer liber din cauza smogului. Sursa foto: Profimedia Images

Autoritățile din Punjab, Pakistan, au interzis majoritatea activităților în aer liber și au ordonat unor magazine și piețe să aibă program redus, după o creștere a numărului de persoane care se îmbolnăvesc din cauza smogului. De asemenea, școlile au fost închise pentru a proteja copiii, care sunt expuși unui risc ridicat din cauza aerului toxic, scrie DW.

Cea mai populată provincie din Pakistan, Punjab, a interzis aproape toate activitățile în aer liber și a ordonat ca magazinele, piețele și mall-urile din unele zone să se închidă devreme, deoarece nivelurile ridicate de poluare a aerului provoacă o creștere fără precedent a bolilor cauzate de smog.

Școlile s-au închis și în principalele orașe ale provinciei, a căror capitală este Lahore, toate restricțiile urmând să fie valabile până pe 17 noiembrie.

La începutul acestei luni, Lahore, care se clasează în mod regulat printre cele mai poluate orașe din lume, a avut un scor indice de poluare a aerului de 1.900 în unele locuri, potrivit IQAir.

Autoritățile din Pakistan dau vina pe India pentru poluare

Deși nivelul este acum mai scăzut, indicele de peste 600, măsurat luni, arată că rezidenții încă respiră un aer foarte toxic.

„Răspândirea conjunctivitei/bolii ochiului roz din cauza infecțiilor bacteriene sau virale, a fumului, a prafului sau a expunerii la substanțe chimice reprezintă o amenințare gravă și iminentă pentru sănătatea publică”, a spus guvernul din Punjab.

Acesta a transmis că evenimentele sportive în aer liber, expozițiile, festivalurile și mesele ținute în restaurante sunt interzise, dar „riturile religioase inevitabile” ar putea avea loc în continuare.

Farmaciile, depozitele de ulei, magazinele de lactate și magazinele de fructe și legume pot rămâne deschise și după ora 20:00, aceasta fiind ora locală ora de închidere prevăzută în directivă.

Poluarea aerului crește în fiecare iarnă în mai multe regiuni din Asia de Sud, deoarece aerul rece captează praful, emisiile de la fabrici și vehicule și fumul de la arderea miriștilor.

În plus, guvernul din Punjab dă vina pentru criza de poluare a aerului din acest an pe India vecină.

Problemele de poluare de acolo au fost agravate de fumul emis de petarde declanșate pe Diwali, festivalul hindus al luminilor sărbătorit pe 31 octombrie anul acesta, în ciuda interdicției.

Copiii sunt în pericol

UNICEF a cerut luni să se facă mai multe pentru a salva copiii de efectele dăunătoare ale poluării aerului.

Agenția ONU pentru protecția copilului a declarat că aerul toxic din regiune pune în pericol peste 11 milioane de copii sub cinci ani.

„În plus, școlile din zonele afectate de smog au fost închise, educația pentru aproape 16 milioane de copii din Punjab a fost perturbată”, a declarat Abdullah Fadil, reprezentantul UNICEF în țară, adăugând că Pakistan nu își poate permite mai multe perturbări ale activităților școlare.

OMS spune că poluarea aerului poate declanșa accidente vasculare cerebrale, boli de inimă, cancer pulmonar și alte boli respiratorii. Copiii, în special bebelușii, și bătrânii sunt grupurile cele mai expuse riscului.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă indicatorul în formă de triunghi roșu cu un cerc și o săgeată bifurcată. Te poate lăsa foarte...
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, în robă, alături de mama ei, după ce a absolvit a doua facultate la 43 de ani. Cum a...
Pro FM
Courtney Love, la 60 de ani, face dezvăluiri despre iubirea secretă din viața ei: „Suntem mai degrabă...
Film Now
Bryan Cranston din Breaking Bad, despre impactul devastator al faimei asupra căsniciei sale: „E o dinamică...
Adevarul
Ce părere aveau americanii despre români acum un secol jumătate. „Moldo-vlahii au fost poporul cel mai rău...
Newsweek
Nicușor Dan poate decide azi soarta pensiilor. Acceptă o măsură care „va lovi” 2.000.000 pensionari?
Digi FM
Nunta lui Jeff Bezos, programată la Veneţia, declanşează un val de nemulțumiri. Unii localnici acuză că...
Digi World
Ce efecte negative au dușurile foarte fierbinți. Avertismentul medicilor și sfaturi pentru temperatura ideală...
Digi Animal World
Cum a reușit un bărbat să-și dreseze pisicile pentru a zbura liniștit cu avionul: „Necesită răbdare...
Film Now
Ce spune Halle Berry despre o căsătorie cu Van Hunt: ”Nu simțim că trebuie să facem asta pentru a ne valida...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”