Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, se ferește să-l numească pe Vladimir Putin „criminal de război”

Data publicării:
vladimir putin la birou
Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Secretarul de stat Marco Rubio s-a abţinut, miercuri, să-l califice pe preşedintele rus Vladimir Putin drept „criminal de război”, afirmând că prioritare acum sunt negocierile pentru a pune capăt războiului în Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În cadrul unei audieri tensionate în Congres, reprezentantul democrat Bill Keating şi-a adus aminte de criticile virulente ale lui Rubio la adresa lui Vladimir Putin pe când era senator, şi l-a întrebat dacă gândeşte şi astăzi că Putin este un „criminal de război”.

„Crime au fost comise în războiul împotriva Ucrainei şi va trebui să se dea socoteală pentru asta, dar obiectivul nostru actual este să punem capăt acestui război”, a declarat Rubio.

„Pentru că, permiteţi-mi să vă spun, în fiecare zi în care acest război continuă, sunt ucişi oameni, alţii sunt mutilaţi şi, la drept vorbind, sunt comise alte crime de război”, a adăugat el.

Alesul democrat l-a acuzat pe Rubio că este „incoerent” şi „echivoc”.

„Dacă nu ar fi existat comunicare între Statele Unite şi Rusia în 1961”, lumea ar fi putut să ia sfârşit în timpul crizei rachetelor din Cuba, a argumentat Rubio răspunzând unui al congresman.

Preşedintele Donald Trump a avut o discuţie telefonică luni cu Putin şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul eforturilor până acum fără rezultat ale Washingtonului de a pune capăt războiului.

Preşedintele rus, considerat drept „un paria” sub administraţia fostului preşedinte Joe Biden, a respins apelurile Statelor Unite, susţinute de Ucraina, pentru un armistiţiu de 30 de zile.

Zeci de mii de persoane au fost ucise, între care foarte mulţi civili, de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.

Întrebat cine a fost agresorul, Rubio a spus că „Rusia a invadat Ucraina”, în timp ce Donald Trump a refuzat până acum să califice Moscova drept agresor.

Vladimir Putin face obiectul unui mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru transferul în Rusia al unor copii ucraineni din regiunile ocupate de Rusia în Ucraina.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oamenii, îndemnaţi să pună o foaie A4 în frigider când afară e caniculă. Motivul pentru care producătorul...
Digi FM
O femeie a fost prinsă la furat lavandă de două ori, în mai puțin de o oră, în Sectorul 6 din București. Ce...
Pro FM
Justin Bieber rupe tăcerea: „Nu-mi mai cereți să mă vindec. Știu că am probleme”. Mesajul postat de artist pe...
Film Now
Fiul lui Jason Momoa debutează în actorie în Dune 3. La doar 16 ani, Nakoa-Wolf va juca alături de tatăl său...
Adevarul
Final neașteptat de vacanță în Turcia pentru o familie de români: „Mi-au zis că este o lege nouă, de câteva...
Newsweek
Contribuții la sănătate pentru pensii mai mari de 3.500 lei. Câți bani pierd pensionarii?
Digi FM
Ce le-a cerut Călin Georgescu susținătorilor săi după ce i-a anunțat că a fost amendat cu 200.000 de lei de...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela Anderson, chimie evidentă cu Liam Neeson, în The Naked Gun. Scena surprinzătoare din TRAILER: "Ne-am...
UTV
Anca Țurcașiu și Călin Șerban, legământ de iubire pe viață: și-au tatuat un cuvânt care le unește numele